Prima lună culturală a anului la Câmpina s-a încheiat cu o pereche de întâlniri literare organizate vineri, 29 ianuarie, de Societatea Scriitorilor Prahoveni la Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” şi la Casa de Municipală de Cultură „Geo Bogza”. Prilejul a fost oferit de apariţia, la Editura Eikon, a două cărţi semnate de autori din zona noastră: Serghie Bucur şi Christian Crăciun, cărora li s-a adăugat bucureşteanul Ionuţ Butoi.
Prezenţa la Colegiul „Istrati” se datorează solicitudinii doamnei prof. Corina Elena Cernica (autoarea unei cărţi-eseu despre Mircea Eliade), aflată deja în „recidivă”, pentru că, prin grija dumisale, amfiteatrul de aici a mai găzduit şi alte întâmplări literare. Întâlnirea de aproape o oră cu elevii şi cei câţiva profesori a fost deosebit de interesantă, majoritatea informaţiilor oferite de oaspeţi fiind noi pentru majoritatea publicului. Valentin Ajder, reprezentantul Editurii Eikon, Seghie Bucur, autorul romanului „Neant. Colaj despre suferinţă”, Christian Crăciun, cu
antologia critică „Lectio incerta”, dar mai ales cu „Ucronia eminesciană”, precum şi cercetătorul Ionuţ Butoi, cu „Mircea Vulcănescu. O microistorie a interbelicului românesc” au avut discursuri accesibile, incitante, care au îmbogăţit, cu siguranţă, volumul şi calitatea informaţiei, constituindu-se, de cele mai multe ori, în răspunsuri la întrebări pe care tinerii prezenţi nu avuseseră ocazia să şi le pună. Cuvintele lui Mircea Vulcănescu (un nume necunoscut pentru elevii prezenţi!) - „fiecare popor are, lăsată de Dumnezeu, o faţă proprie, un chip al lui de a vedea lumea şi de a-l răsfrânge pentru alţii. Fiecare îşi face o idee despre lume şi despre om, în funcţie de dimensiunea în care i se proiectează lui
însuşi existenţa. [...] Pe planul spiritual, tot ce există are un profil absolut: o efigie imperială; sau nu este. Altfel zis, dacă noi existăm într-adevăr nu numai ca o colectivitate biologică, dar şi ca o fiinţă spirituală, nu se poate să nu avem o faţă a noastră proprie, un chip neasemănat de a răsfrânge lumea aceasta a lui Dumnezeu la care să voim să reducem pe toate celelalte, care chip ne este, oarecum, justificarea existenţei noastre deosebite pe lume, în marea cea mare a făpturilor lui Dumnezeu. ” - pot oricând să dea seamă de istoria
mentalităţilor şi mişcărilor de idei din cele două decenii interbelice ale secolului XX, de moştenirea de inteligenţă ce nu trebuie abandonată. Ionuţ Butoi a reuşit să convingă, fără vreo inflaţie de cuvinte, că saltul intelectual din acea perioadă nu a putut fi stins cu totul de cei 45 de ani sub totalitarismul comunist nivelator de conştiinţe, pe care Christian Crăciun l-a sintetizat excelent: „Comunismul a scos la suprafaţă tot răul din om.” Se pare că, în 25 de ani de post-comunism, încă nu ne-am curăţat cu totul de acest rău. „Ucronia eminesciană” a fost „regina balului”, viziunea proaspătă a eseistului asupra operei „poetului nepereche” plecând de la „Memento mori” fiind primită cu interes şi
curiozitate, mai cu seamă că nu avea nimic de-a face cu schema scheletică şi falsă oferită de programa şcolară – curricula!!! – în predarea literaturii române. „Efectul de stranietate al operei eminesciene era foarte mare în momentul său istoric şi, surprinzător, undele sale seismice s-au propagat până în zilele noastre. Dacă forma operei este forma spiritului creator, ce haos, ce forţă creatoare fantastică arată Eminescu în Memento Mori? (Ca engramă a operei totale)... Eminescu este dintre acei autori cu o operă să-i spunem holografică, el nu scrie un poem anume, ci urmăreşte un gând până la ultimele lui consecinţe. Aproximându-l în diferite feluri. Corespondenţa dintre diferitele paliere ale scrisului său arată cui vrea să vadă că poetul trebuie citit dinspre tot spre parte, că lectura are nevoie de o întemeiere, o viziune globală, precum cea de la care pleacă poetul, mult mai bine articulată decât sunt unii dispuşi să admită. Eu am propus aici citirea dinspre imaginal și ucronie, mai sunt, desigur, o mulţime de astfel de puncte de situare holistice în care se poate situa interpretul.” Povestea lui Serghie Bucur despre agonia şi moartea unui copil îmbolnăvit de hiv-sida în urma unei injecţii cu o seringă nesterilizată a făcut ca unii ochi să lăcrimeze discret şi furia mocnindă împotriva sistemului minat de haos şi iresponsabilitate să crească. Orei de cultură de la Colegiul „Istrati”, în timpul căreia tinerii au primit gratuit exemplare din „Revista Nouă” şi „Urmuz” - i-a urmat întâlnirea de la Casa de Cultură.
Câteva zeci de locuitori ai Câmpinei – dar şi prieteni ai lor din oraşele învecinate: Ploieşti, Floreşti, Breaza, Comarnic – au populat sala Constantin Radu şi s-au delectat cu bogata expoziţie de carte a Editurii Eikon, ba chiar au făcut achiziţii valoroase pentru biblioteca personală. Prelegerilor susţinute de Florin Dochia, Valentin Ajder, Serghie Bucur, Ionuţ Butoi şi irezistibilul Christian Crăciun, li s-au adăugat intervenţii incitante, uneori interogative fie şi retoric, datorate hispanologului Andrei Ionescu, poetei Livia Dimulescu, cercetătoarei întru Hasdeu Jenica Tabacu, criticului Constantin Trandafir şi istoricului Alin Daniel Ciupală. Despre trauma memoriei, realitatea imaginală, misteriosul domeniu translogoreic şi încă multe alte teme sugerate de personalităţile în discuţie (Mircea Vulcănescu & alii, Mihai Eminescu) au făcut cvasi-dialogul cu publicul generos cu aplauzele un adevărat regal al deschiderii culturale, î-a permis să se poată ridica la niveluri spirituale înalte şi să poată coborî spre profunzimi uimitor de clare pentru minţile deschise.
Astfel, ziua de vineri, 29 ianuarie 2016, prin oferta Societăţii Scriitorilor Prahoveni şi a oaspeţilor de le Editura Eikon, s-a dovedit a fi o sărbătoare nu numai a cărţii, ci şi a neobositei interogări de sine, a îndemnului spre dezvoltare personală. (FF)
PS: Nu uitaţi: în februarie, urmează „Centenarul Mişcării DADA”!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu