Mişcarea DADA la centenar. Sărbătoare la Câmpina şi la Sinaia

Este foarte probabil ca puţină lume să mai ştie cine a fost Voltaire şi şi mai puţină să priceapă ce e cu Cabaretul Voltaire din Zürich şi Mişcarea DADA. Optimiştii incurabili, cei de la Societatea Scriitorilor Prahoveni au purces să amintească vineri, 5 februarie, la Câmpina, şi sâmbătă, 6 februarie, la Sinaia, că se împlinea un secol de la unul dintre momentele faste ale Avangardei europene. S-au adunat vreo 30 de câmpineni curioşi în sala „Constantin Radu” a Casei Municipale de Cultură „Geo Bogza” şi vreo 40 de prahoveni (Ploieşti, Câmpina, Breaza, Comarnic, Sinaia, Buşteni)  & bucureşteni la Muzeul Oraşului Sinaia, în cea mai veche clădire a oraşului, Palatul Florescu-Ştirbei, construit în anul 1875 şi prezentată, ad-hoc, chiar de domnia sa primarul oraşului, Vlad Oprea. S-au adunat ca să

rememoreze întâmplările de duminică, 6 februarie 1916, din clubul de noapte deschis la Zürich, Elveţia, cu o zi înainte, de către scriitorul german Hugo Ball şi poeta germană Emmy Hennings (viitoarea-i soţie), care, împreună cu Marcel Iancu (ulterior alături de el au venit fraţii săi Iuliu şi George), poeţii Richard Huelsenbeck şi Tristan Tzara, Sophie Taeuber-Arp şi pictorul Jean Arp, au pus atunci la cale ieşirea din haosul cotidian printr-un haos propriu, absurd şi imposibil, nebun şi frumos. Elveţia era ţară neutră în timpul Primului Război Mondial, mulţi din refugiaţii din întreaga Europă care soseau la Zürich erau personalităţi artistice. Ideea de cabaret presupunea că în fiecare zi artiştii oaspeţi vor realiza prestaţii muzicale, literare sau artistice - în general -, şi vor propune, indiferent de orientarea lor politică, sugestii şi idei noi. Printre intelectuali, dezertori, refugiaţi politici, care se

manifestau împotriva războiului la Cabaret Voltaire, şi încearcă să răspundă absurdului prin absurd, printr-un spirit de revoltă îndreptat nu numai împotriva unor principii literare sau a unui mod de viaţă conformist, ci împotriva unui anumit tip de societate, în general era şi un tinerel, care le prezenta privitorilor cum arată dansurile populare… româneşti. Era Tristan Tzara, născut în România, ajuns la studii aici, dar mai mereu înconjurat de un grup de prieteni, poeţi, cântăreţi, dansatori, la noul său cartier general de la Cabaret Voltaire. El, alături de prietenii săi, lansează mişcarea Dada, o formă de artă ce însemna hazard şi scufundare în inconştient şi miza pe improvizaţie. Dada era, dacă vreţi, arta de a şoca spiritele cuminţi. Măştile lui Marcel Iancu însoţeau seratele Dada, la fel ca şi costumele stranii ce trezeau nostalgia ţinuturilor îndepărtate. Mişcarea nu a fost o şcoală, o ideologie sau vreo religie, nu avea reguli stricte şi nici principii dureroase. A fost, poate, un început de filozofie, nutrit din Nietzsche şi existenţialism. Dadaismul însemna respingerea sensului limbajului văzut ca artificial, incapabil să arate sensul real al vieţii şi avea să fie punctul de pornire al unui capitol extrem de important din arta secolului XX.

Despre aceste întâmplări şi altele, ulterioare, de până azi, din România şi din lume, în literatură, arte plastice, muzică, s-a vorbit pe larg la Câmpina (Florin Dochia, Maria Dobrescu, Alin Daniel Ciupală, Codruţ Radi, Christian Crăciun, Andrei Ionescu, Constantin Trandafir) şi la Sinaia (Codruţ Radi, Florin Dochia, Dinu Grigorescu, Ion Floricică, Sanda-Valeria Ioniţă, Felicia Mârza, Horia Barna, Constantin Spurcaciu, Florin Frăţilă). A fost prezentată (şi lansată), inclusiv ca expoziţie, Ediţia anastatică a revistei de avangardă «Urmuz», editată de poetul Geo Bogza, la Câmpina, în 1928. Au fost recitate poeme dadaiste şi s-a trecut chiar la un exerciţiu de scriere colectivă, reconstituindu-se, astfel, ceva din atmosfera acelor ani, minus Războiul şi Elveţia… Au fost două întâmplări aflate cam împotriva curentului oficial de surdinizare a culturii, de simplificare a vieţii spirituale, de gregarizare a tinerilor, în primul rând, spre a se răspunde cu un mare „da-da” globalizării şi sfârşitului istoriei, curent atât de drag, în aceste zile, locatarilor vremelnici de la Palatul Victoriei. Noroc cu implicarea admirabilă a administraţiilor locale din cele două oraşe în treburile culturale şi artistice. (FF)